02 April 2018 | Voluntariat

Dintre zeci de cauze, una sigur e pe sufletul tău!

Există atâtea cauze bune de susținut în țara noastră, încât e păcat să nu profităm de mecanismul campaniei 2% pentru a sprijini una dintre ele. Simplu și fără a scoate vreun ban în plus din buzunar.

Poți ajuta un proiect care desfășoară acțiuni pentru mediu, educație, sănătate sau dezvoltare comunitară. Îți prezentăm doar o parte dintre zecile de ONG-uri care desfășoară activități în folosul oamenilor. 

Cu siguranță există câteva subiecte care te-au sensibilizat. E suficient să alegi unul dintre ele și să redirecționezi către el cei 2% din impozitul anual pe venit.

Durează fix 3 minute să completezi formularul pentru venitul din salarii sau cel pentru liberi profesioniști.



SĂNĂTATE 

Dacă vreți să ajutați un ONG care se ocupă cu prevenirea și depistarea precoce a cancerului de sân, genital și pulmonar, puteți redirecționa cei 2% către Fundaţia Renaşterea pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură.

Societatea Naţională Crucea Roşie se ocupă cu asistența persoanelor vulnerabile în situații de dezastre și de criză.

Asociaţia React și F.D.B.S. – Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge susțin promovarea donării voluntare de sânge.

Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei dezvoltă servicii de îngrijire paliativă pentru bolnavi incurabili.

Asociaţia P.A.V.E.L. ajută copiii și tinerii bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave. Și Asociaţia Little People se ocupă cu sprijinirea și îngrijirea copiilor și tinerilor afectați de cancer.

Învingem autismul, Asociația HELP Autism sau ANCAAR – Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România contribuie la îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu autism şi a familiilor acestora.

Fundația pentru SMURD sprijină dezvoltarea echipamentelor medicale integrate și de prim-ajutor.

Iar Fundaţia Crucea Alb-Galbenă din România se ocupă cu sprijinirea dezvoltării echipamentelor medicale integrate și de prim-ajutor.

Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare susține persoanele din România afectate de sindromul Dravet, o formă rară și incurabilă de epilepsie.



SOCIAL 

UNICEF, Asociaţia Salvaţi Copiii și Asociația Telefonul Copilului au ca principal scop de activitate respectarea drepturilor copilului și protecția acestuia.

Habitat for Humanity România construiește și reabilitează locuinţe pentru persoane defavorizate.

Asociaţia „Există viaţă după doliu!” ajută gratuit persoanele care îşi pierd pe cineva drag să simtă iar liniște sufletească, bucurie de a mai trăi și încredere în viitor.

Asociația Help The People îmbunătățește calitatea vieții persoanelor cu handicap grav, bătrâni, copii şi familii defavorizate prin activități de educare, recreere, terapie ocupațională și comunicare.

Asociația MagiCamp susține tinerii aflați în situații vulnerabile, în special copiii bolnavi de cancer.

Asociația Carusel și Samusocial din România – Serviciul de Ajutor Mobil de Urgenţă au ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor care trăiesc pe stradă sau care provin din medii dezavantajate socio-economic, a celor care sunt în risc de îmbolnăvire, marginalizare și excluziune socială.



EDUCAȚIE

Fundaţia Leaders România contribuie la dezvoltarea unor tineri lideri responsabili, capabili şi inovatori.

Asociația Tânărul Petrolist lucrează pentru dezvoltarea unor calități și abilități ale tinerilor din România, în vederea pregătirii lor pentru viitorul lor pe piața muncii.

Aspire for Education stimulează inițiativa și dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, prin proiecte educaționale de leadership, antreprenoriat și inovație.

Teach for Romania recrutează tineri motivați și talentați pentru a practica meseria de profesor. Misiunea lor este de a extinde accesul la educație.

Asociația Happy Moms are ca misiune dezvoltarea antreprenorială a femeilor, mamelor, copiilor și a familiei în general. Toate activitățile se bazează pe educație antreprenorială: fie că e vorba despre tabăra de educație non-formală, de școala antreprenorială, fie de întâlnirile clubului femeilor antreprenor.

Asociația Lindenfeld a înființat Ajungem Mari – un program educațional pentru copiii din centre de plasament și medii defavorizate.



MEDIU

Asociaţia MaiMultVerde desfășoară activități de protecţie a mediului şi promovarea voluntariatului.

Societatea Ornitologică Română se ocupă cu monitorizarea populaţiilor de păsări sălbatice şi protejarea habitatelor acestora.

Asociația Mare Nostrum este organizație ecologistă din Constanța, deschisă tuturor celor preocupați de degradarea mediului litoralului românesc.

Asociația Oceanic Club este prima instituție neguvernamentală din România de profil, care desfășoară o serie de programe de explorare, de conservare și reconstrucție ecologică în zona Mării Negre.

Let’s do it, Romania! este un proiect de implicare socială din România care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale.

Asociația Reversibil realizează genți, portofele și accesorii din deșeuri, ca ambalaje tetra-pak, bannere uzate, camere de cauciuc și resturi de materiale textile.



DEZVOLTARE COMUNITARĂ

Fundația PACT contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților prin încurajarea, susținerea și promovarea inițiativelor locale și regionale, a parteneriatului și a responsabilității sociale (la nivel de indivizi, companii, autorități și instituții publice).

Centrul Rromilor “Amare Rromentza” facilitează accesul persoanelor de etnie rromă la drepturile lor culturale și socio-economice.

Federația VOLUM este o asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național. Are 64 de membri care implică peste 17.000 de voluntari în activitățile lor.

Centrul de Resurse pentru Participare Publică sprijină organizațiile neguvernamentale și instituțiile publice să promoveze interesele comunității, să se implice în elaborarea și implementarea politicilor publice.

Fundațiile Comunitare dezvoltă spiritul filantropic și susțin inițiativele locale curajoase care contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunității.


Mai multe despre Campania 2% poți citi aici.

‹ înapoi la blog