18 August 2017 | Educaţie

Ieri eleve, azi bucătari și ospătari

Una dintre marile bucurii din Tabăra Meseriașilor a fost să revedem 6 eleve din Seria de Turism și Alimentație de anul trecut, acum angajate la hotelul Dolce Vita, la Bran, locul unde are loc tabăra an de an.


Pentru 5 din ele, acesta este primul loc de muncă. 

Patricia Bîrsan a vrut să revină în tabără, așa că atunci când a fost întrebată dacă ar vrea să muncească pe timpul verii, s-a organizat imediat cu celelalte colege de tabără și a venit să lucreze în bucătărie. A crescut într-un an cât alții-n 3. Dacă anul trecut abia învăța tainele bucătăriei, anul acesta a fost ajutorul de nădejde al lui Chef Cezar Munteanu. 

"M-am dezvoltat foarte mult în tabără, atât personal, cât și profesional, mai ales datorită lui Chef Cezar, un om cu o inimă de aur. M-am bucurat foarte mult când m-a ales să-i fiu ajutor în bucătărie în ediția de anul acesta", spune Paty.


Andreea Radu își dorea inițial să se angajeze pe timpul verii la mare. Dar când a auzit că celelalte fete vor veni să lucreze în tabără, s-a răzgândit imediat. La cina de la Castelul Bran de anul trecut ea a avut rol de bucătar. Acum s-a angajat ca ospătar și spune că se descurcă mai bine.

"Îmi place mai mult ca ospătar, mă descurc mai bine, văd mai mulți oameni, socializez. Îmi place că mă bucur și de muncă, dar și de tabără", spune Andreea. Întrebată cum s-a schimbat față de anul trecut, spune că a învățat să prețuiască altfel banii, de când muncește pentru ei. Cu primul salariu vrea să-și cumpere o bijuterie din aur, să aibă amintire.



Marinela Drăgoi și-a făcut bagajele cu 2 luni înainte să plece în Tabără de anul trecut. Pentru ea a fost prima oară când a plecat de acasă atât de mult timp. După Tabăra Meseriașilor de anul trecut, a început să gătească în familie tot mai des ce a învățat la ateliere. Și multe feluri de mâncare care nu-i plăceau înainte au început să-i placă. De exemplu, plăcinta cu mere. Cu primii bani câștigați din muncă spune că își va cumpăra în primul rând pâine și sare, să-i aducă noroc. Apoi un inel și multe haine.

"La muncă e și greu, dar e și bine. Când eram acasă, mă trezeam la 12. Acum, când prind o oră liber, mă odihnesc și mă bucur de ea la maximum. Am învățat să apreciez mai mult timpul și banii", adaugă Marinela.


Irina Lazăr a vrut să lucreze ca ospătar la Dolce Vita, dar pentru că nu mai erau locuri, a intrat la bucătărie. Spune că a început să-i placă și chiar se descurcă bine. Dacă ar fi să-și dea un sfat pentru ea, eleva de anul trecut, ar fi să fie mult mai atentă în tot ceea ce face. Mai spune că din primul salariu vrea să-și cumpere tot haine și un telefon.  


 

Anca Șuiu spune că în prima ei zi la bucătărie a făcut 200 de clătite. I s-a părut greu, dar de a doua zi a început să se obișnuiască cu munca. Spune că își dorește să mai lucreze în bucătărie câțiva ani, dar pe termen lung visează la o carieră în farmacie. Cu primul salariu își va cumpăra un laptop și haine.


Ștefania Nanu spune că Tabăra Meseriașilor a ajutat-o să interacționeze cu ceilalți, să fie mai vorbăreață, mai deschisă. Dacă ar fi să compare atelierul de practică de la școală cu munca reală, fostele eleve spun că e o mare diferență.


"Aici facem treabă pe bune, trebuie să fim atente, serioase, că se uită oameni mari la munca noastră"
, completează Andreea.

Fetele se descurcă foarte bine atât în restaurant, cât și la bucătărie. Au demonstrat asta tuturor celor care au trecut pragul hotelului. Nu putem decât să ne bucurăm că munca mentorilor de anul trecut a dat roade atât de frumos!

‹ înapoi la blog