‹ înapoi la blog

09 November 2020 | Educaţie

Săptămâna Meseriașilor, un nou format derivat din proiectul cu tradiție OMV Petrom: Tabăra Meseriașilor.

A fost o saptămână frumoasă. Am cunoscut oameni foarte deștepți, de la care ai ce învăța oricând ceva bun. O săptămână cu școală și mici joculețe, exact cum trebuia. Mai pe scurt: a fost minunat (1,2,3...Țara lui Andrei❤️)” Andrei-Valentin, elev de nota 10

“Am învățat multelucruri noi. În plus, m-am simțit foarte bine deoarece am fost înconjurat de oameni faini, chiar dacă conectați prin internet” Ionuț, viitor mecanic

 Sfatul meu pentru elevii care vor să își urmeze pasiunile este că trebuie doar să ai curaj și să încerci. Dacă nu iți iese din prima, poate iți iese a doua oară." Ștefan, pasionat de Pixelart


În Țara lui Andrei, pasiunea noastră este aceea de a face bine. Pentru că anul 2020 stă sub semnul siguranței, dar și al adaptării, am continuat să demonstrăm că #sepoate, investind în formarea viitorilor meseriași și în educația practică. Tocmai am încheiat Săptămâna Meseriașilor, fiind un proiect realizat 100% online, în cadrul unor întâlniri pe ZOOM ce a presupus sesiuni de dezvoltare personală și profesională atât pentru profesori, cât și pentru tinerii meseriași din clasa a IX-a, care, sperăm noi, le-a dat un start valoros în viitoarea lor carieră de mecanici și electricieni.

Săptămâna Meseriașilor face parte din programul de susținere a învățământului profesional, România Meseriașă și este un nou format derivat din proiectul cu tradiție OMV Petrom: Tabăra Meseriașilor. Deși contextul de anul acesta nu ne-a permis să ne întâlnim, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, față în față, totuși bucuria elevilor și a profesorilor care au participat în regim online în proiect ne-a înveselit și ne-a confirmat, încă o dată, că, dacă vrem, #sepoate.

Anul acesta, OMV Petrom a investit în echipamente tehnice, astfel că, fiecare participant a primit o tabletă cu ajutorul căreia a reușit să intre în contact cu toți ceilalți și să participe la workshopurile de dezvoltare personală și profesională, desfășurate atât pentru elevi cât și pentru profesori. Așa am pornit la drum, perfect echipați și plini de energie!

Nu am fost puțini, anul acesta am reunit 156 de elevii ai claselor a IX-a și 81 de profesori din cele 2 licee partenere din Județul Prahova: Liceul Energetic Elie Radu din Ploiești și Liceul Tehnologic Mecanic din Câmpina.

Elevii au fost întâmpinați cu un video ce conține mesaje din partea mentorilor @The Social incubator, responsabili pentru workshopurile de autocunoaștere, @EfdeN și @NoD, pentru workshopurile tehnice și @Finnish Teacher Training Centre, cei care “le-au predat” profesorilor. De asemenea, evenimentul a avut și un moderator care a deschis și închis zilnic fiecare sesiune, el fiind și cel care a “proclamat” regula SARPE pentru elevi, regulă după care s-a respectat cu succes în toate zilele: Sinceritate, Asumare, Respect, Punctualitate și Eu pun întrebări.

Primele 3 zile au fost dedicate atelierelor de autocunoaștere în care, din aproape în aproape, copiii au învățat să se descrie, să-i descrie pe cei din jur, să descopere tipurile de comunitare și să lucreze în echipă. În ultima zi au făcut o simulare de interviu cu angajați OMV Petrom. Celelalte 2 zile au fost dedicate atelierelor tehnice. În cadrul acestora, elevii îndrumați de profesioniști din domeniile în care se pregătesc, au învățat noțiuni practice de bază despre viitoarea lor meserie.

Profesorii nu au fost nici ei neglijați și au participat, timp de patru zile la cursuri de dezvoltare dedicate managementului situațiilor de conflict in relația profesor - adolescent si de adaptare a metodelor de predare și a conținutului la mediul.

Suntem mândri că alături de mentorii care ne-au fost parteneri am reușit să îi învățăm o mulțime de lucruri noi, dar și mai mândri pentru că suntem siguri că i-am ajutat să fie mai curajoși. La începutul sesiunilor, în exercițiile de echipă, nimeni nu îndrăznea să ia cuvântul, însă pe zi ce trecea, în Săptămâna Meseriașilor, tinerii au prins încredere și au devenit din ce în ce mai vocali.

Ca o confirmare că atunci când te pasionează ceva nimic nu te poate opri, așa s-a întâmplat și în momentele în care am discutat despre pasiunile fiecăruia, când elevii nu conteneau în a ne povesti despre ce le place să facă în timpul liber. Astfel, am descoperit că avem printre noi adevărate talente: un campion motocross, al doilea cel mai bun jucător de rugby de la juniori, editor video în pixel art și mulți alții.

La fel s-a întâmplat și când a fost vorba de a ne juca cu imaginația. Toți au avut idei foarte originale atunci când au fost provocați să gândească cum ar arăta un oraș sustenabil pentru ei. Iată cum! Am adunat toate ideile și l-am desenat:


Chiar dacă am petrecut împreună doar o săptămână cu fiecare liceu, nu un an școlar, am avut parte de festivități de încheiere foarte emoționante. S-au ținut speechuri memorabile în care le-au fost reamintite toturor cât de important este să aibă încredere în ei , să-și urmeze visele, și să se bucure cât mai mult de cea mai frumoasă perioadă din viața lor – liceul.

‹ înapoi la blog