Liga Elevilor Meseriași

Liga Elevilor Meseriași

Un proiect ce își propune să creeze și să pregătească primul grup de inițiativă din Învățământul Profesional și Tehnic (ÎPT) din România, format din elevi și profesori, care să aducă în dezbatere la nivel local și național problemele elevilor din acest sistem.

Prin acest program, ne dorim să dăm o voce meseriașilor de mâine și să investim în abilitățile de leadership și reprezentare ale tinerei generații. Proiectul își propune să asigure reprezentativitate celor peste 9.000 de elevi din sistemul ÎPT din județul Buzău (10% din totalul elevilor din această formă de învâțământ). Liga Elevilor Meseriași va include un număr de 20 elevi împreună cu 23 de profesori din învățământul profesional și tehnic din Buzău și 1 reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Buzău.

Elevii selectați în program vor participa la cursuri intensive de formare, în urma cărora vor dobândi abilități necesare pentru a reprezenta interesele colegilor în ceea ce privește educația și pregătirea lor profesională. Profesorii au rolul de a susține implicarea elevilor și de a-i sprijini în activitățile din program.

Beneficii elevi

  • Dezvoltare personală

    Dezvoltare personală

    Pe 15 mai, elevii vor participa la cursuri de leadership și comunicare, susținute de Fundația LEADERS.

  • Participare la Școala de vară de advocacy

    Participare la Școala de vară de advocacy

    Elevii vor participa timp de o săptămână la o tabără unde se vor dezvolta personal și vor învăța cum pot genera schimbare în sistemul educațional, cum își pot cere și apăra drepturile (august).

  • Crearea unui Document de poziție

    Crearea unui Document de poziție

    Elevii vor avea oportunitatea de a învăța cum să identifice probleme din ÎPT și de a gândi soluții pentru acestea.

  • Vizită la Palatul Parlamentului

    Vizită la Palatul Parlamentului

    Elevii discută direct cu reprezentanți din Parlament despre problemele pe care le întâmpină în școlile lor, prezentând Documentul de poziție redactat.

  • Întâlniri cu angajatorii

    Întâlniri cu angajatorii

    În timpul programului, elevii se vor întâlni cu angajatori de la nivel local sau național, pentru a discuta soluții pentru îmbunătățirea procesului educațional și găsirea unor posibilități de colaborare.

Selecția elevilor

  • 1

    15 - 28 martie

    Dacă studiezi în județul Buzău și ești elev în clasele IX-XI la un liceu tehnologic sau în clasele IX-X la școala profesională, te poți înscrie în proiect, completând formularul de mai jos.

  • 2

    29 Martie – 4 Aprilie

    La finalul înscrierilor, 5 elevi din fiecare școală profesională și liceu tehnologic vor fi selectați pentru a merge în etapa următoare.

  • 3

    16 - 20 aprilie

    Cei 5 elevi selectați în fiecare liceu își vor începe propria campanie de promovare în rândul colegilor, cu ajutorul posterelor de campanie. Vor include aici ce anume vor să schimbe în școala lor, alături de un mesaj pentru colegi.

  • 4

    23-25 aprilie

    Urmează ziua alegerilor! Elevii din fiecare școală își votează candidatul preferat care să-i reprezinte în Liga Elevilor Meseriași.

  • 5

    27 aprilie

    Sunt anunțați finaliștii din fiecare liceu tehnologic.

  • 6

    3 - 4 mai

    Elevii finaliști în program iau parte la un interviu de selecție, cu echipa Țării lui Andrei.

  • 7

    8 mai

    În urma interviurilor, sunt selectați cei 20 de elevi care alcătuiesc Liga Elevilor Meseriași din județul Buzău.

Întrebări frecvente

Te poți înscrie completând formularul online disponibil pe www.taraluiandrei.ro, în secțiunea Liga Elevilor Meseriași. Înscrierile se pot face până pe 28 martie.

Pasul 1: Te înscrii în concurs - Ne arăți că ești motivat

Vei completa un scurt formular online cu informații generale despre tine, implicarea ta anterioară în activități extrașcolare, de ce vrei în LEM și o schimbare pe care vrei să o inițiezi în școală/comunitate. Cele mai bune 5 aplicații înscrise din școala ta vor fi selectate pentru Pasul 2.

Pasul 2: Campania în școală - Dovedești că ești cel mai bun din școala ta

Te numeri printre cei 5 care au fost selectați să reprezinte școala ta mai departe? Dacă da, pregătește-te să îți faci propria campanie de promovare în liceu, pentru a fi votat de colegii tăi. Schimbarea propusă de tine devine o cauză pentru clasa/școala ta, iar tu trebuie să îți convingi colegii să se ți se alăture. Noi te ajutăm cu afișul de promovare, iar tu poți face campania pornind de la sfaturile din ghidul “Cum să faci parte din LEM”, disponibil pe acest site, în secțiunea Liga Elevilor Meseriași. În perioada 16-20 aprilie, poți posta anunțuri pe principalele medii de socializare și poți organiza întâlniri cu colegii tăi în care să discuți motivele pentru care merită să te susțină. Iar după ziua alegerilor, dacă ești în primii 3 cei mai votați colegi din școala ta, intri în etapa următoare de selecție.

Nu te numeri printre cei 5 elevi selectați din școala ta sau nici nu te-ai înscris în proiect? Avem nevoie de ajutorul tău în aceasta etapă! Urmărește campania de promovare a colegilor tăi și alege cauza care în care crezi. În perioada 23-25 aprilie, organizăm o zi de votare în școala ta și acesta e momentul în care tu ne spui ce coleg dorești să te reprezinte în Liga Elevilor Meseriași. Votează și ajuta-ne să discutăm cu cei mai potriviți colegi în etapa următoare.

Pasul 3: Interviu - Ne cunoaștem și ne arăți că ești dispus să lupți pentru cauza pe care o susții

Dacă ești printre primii 3 cei mai votați elevi din școala ta, te vei întalni cu noi la o discuție liberă despre tine și planurile tale de viitor. În urma interviurilor, selectăm reprezentantul LEM din fiecare liceu.

Pentru Pasul 1 și 3, criteriile de selecție sunt motivația de înscriere în program, implicarea anterioară în activități extrașcolare, capacitatea de a identifica probleme și de a gândi soluții, viziunea pe termen lung.

Dacă te numeri printre cei 5 elevi aleși în prima fază de selecție, trebuie să îți convingi colegii să te voteze prin campania de promovare. Iată câteva exemple despre ce poți face în campanie:

  • îți realizezi campania de promovare așa cum dorești;
  • realizezi promovare online prin anunțuri și postări în mediile principale de socializare: Facebook, Instagram și nu numai;
  • ne trimiți texte și o poză cu tine, iar noi îți facem posterul de campanie;
  • vorbești cu oameni dornici să te susțină în campanie;
  • organizezi întâlniri cu colegii tăi de liceu, în care le arăți de ce merită să te voteze.

Echipa Țării lui Andrei, formată din reprezentanți OMV Petrom, Fundația Leaders și Graffiti PR, vrea să te cunoască mai bine – vom discuta deschis despre motivația ta de participare în program, experiențele anterioare și planurile de viitor.

Credem că pentru fiecare dintre voi, participant LEM, cel mai mare beneficiu câștigat este încrederea că puteți genera schimbarea, atunci când vă doriți. Mai mult decât atât, prin participarea în proiect, veți beneficia de:

  • Dezvoltare personală;
  • O săptămână transformațională în Școala de vară de Advocacy;
  • Vizită la Palatul Parlamentului;
  • Apartenență la comunitatea LEM;
  • Mândria de a participa la luarea deciziilor;
  • Întâlniri cu angajatori.

La cursul de leadership vei învăța lucruri noi despre cine ești și unde vrei să ajungi, vei învăța să comunici mai bine și să îi convingi pe ceilalți să ți se alăture.

Ne vom întâlni cu senatori și deputați din Buzău, parlamentari interesați de educație, cu Președinții celor două Comisii de Educație din Camera Deputaților și Senat, reprezentanți de la Ministerul Educației și reprezentanți ai platformei România Educată.

Da, Liga Elevilor Meseriași te va pune în contact cu angajatori din județul Buzău sau de la nivel național.

Școala de vară înseamnă o săptămână de cursuri și jocuri despre cum poți produce schimbarea pe care o dorești.

Școala de vară are loc la Bran, într-o săptămână din luna august.

Am selectat 23 de profesori – reprezentanți din fiecare școală participantă în program și un reprezentant de la ISJ Buzău. Am selectat profesori care sunt motivați să facă parte din LEM, care s-au mai implicat anterior în activități extrașcolare, profesori care au viziune, care sunt deschiși la nou și care au disponibilitatea de a participa la activitățile din program.

În fiecare școală selectată în program, profesorii vor avea rolul important de mentor și susținător al elevilor din LEM. Poți consulta lista cu profesorii coordonatori pe acest site, în secțiunea Liga Elevilor Meseriași.